În arhiva muzeului nostru este un ziar intitulat Ziarul Taberei (Táborihiradó). Acest ziar reprezintă un document destul de rar întâlnit. Publicat la 4 decembrie 1943, acesta conține scurte povestiri, anecdote, parodii și caricaturi ale vieții muncitorilor din tabără precum și omagii dedicate conducătorilor și scriitorilor maghiari și sfaturi de igienă. A fost scris de către deținuții evrei din tabăra de muncă de la Szentkirályszabadja, Ungaria. Este interesant de urmărit subiectele discutate în contextul în care a fost redactat. Un articol care ne-a trezit interesul, pe care am vrut să-l împărtășim cu voi, este cel despre sănătate. Aici sunt explicate lucruri elementare la care ar trebui să fie atent orice om: importanța și beneficiile unei cămăși de noapte, faptul că ar fi necesar ca toată lumea să dețină cel puțin două bucăți pentru a le purta alternativ, astfel încât durata piesei vestimentare să fie prelungită. Un alt subiect important discutat este nevoia indiscutabilă ca fiecare individ să dețină două perechi de pantofi, astfel încât să ai încălțăminte de schimb în cazul în care una se udă. Totodată, este precizat cât de important este ca pantofii să fie mărimea potrivită mai presus decât aspectul acestuia.

Aceste lucruri se aplică și azi. Nu este deloc un subiect ieșit din comun. Dar, analizând contextul și limbajul cinic în care sunt descrise aceste lucruri, articolul devine unic. Cei trimiși în taberele de muncă forțată nu aveau echipament adecvat, nici pentru tipul de muncă prestat, nici pentru anotimp. Aveau doar hainele de pe ei. Dacă ai trecut pragul muzeului nostru și ai ascultat povestea de viață a lui Paul, unul din ghizii noștri audio, ai aflat despre condițiile de lucru din taberele de muncă. Paul spune că, aproape jumătate de an a lucrat desculț. N-avea haine de schimb, doar cele cu care a venit de-acasă. Când i s-au distrus pantofii, a depus o cerere să primească altă pereche,  dar i-au venit abia în iarnă.

„De un an m-au transferat la Szentkirályszabadja, unde construim un  aeroport, un spital și clădiri administrative. Mi se pare ciudat să construim pentru un război care doar distruge. Oricât e de greu, sunt mulțumit că am rămas printre cei care ridică aeroportul. Pe alții i-au  trimis pe front, să sape tranșee. Facem construcții impunătoare, dar stăm în barăci de pământ. Parcă sunt mai bine, totuși, decât cele de dinainte, construite de noi, din crengi de tufă. Suntem în apropierea lacului Balaton, o zonă umedă și cu mult noroi. Dormim cu pantofii în brațe sau sub cap, să nu-i fure cineva. Au trecut doi ani și suntem tot cu hainele cu care am venit în tabără.”

Acestea sunt câteva din relatările lui Paul, ca ghid audio la Muzeon.

În Transilvania de Nord, odată ce a fost reanexată Ungariei prin Arbitrajul de la Viena din 30 August 1940, circa 15.000 de bărbați evrei cu vârsta cuprinsă între 14-48 ani au fost înrolați cu forța. Încorporarea în detașamentele de serviciu auxiliar de muncă a bărbaților evrei din Transilvania de Nord a început în vara anului 1942. Bărbații din aceste detașamente au fost trimiși mai întâi în lagăre de muncă din Ungaria, iar apoi pe linia frontului din Ucraina și cea mai mare parte a lor a pierit pe Frontul de Est. Au fost trecute în mâna statului fabricile și uzinele aflate în proprietate evreiască și s-a instituit angajarea de „împuterniciți neevrei” în întreprinderile evreiești, devenind ulterior „proprietari”. Funcționarii evrei au fost concediați din serviciile de stat sau comunale. Școlile de stat și-au închis porțile în fața a mii de elevi evrei.

Munca obligatorie prestată de evrei constituie un capitol aparte și în cadrul Holocaustului din România. Guvernul Antonescu s-a plasat în continuarea politicii statului național legionar în privința regimului de muncă forțată, evreii fiind obligați să presteze muncă de folos obștesc, apoi forțată, sub supravegherea armatei. Astfel, 80.042 de evrei cu vârste între 18 și 50 de ani au fost obligați să presteze munca forțată, fie în orașele de reședință, fie în lagăre de muncă (agricultură și șantiere de construcții) sub jurisdicție militară, pe întreaga durată a celui de-al Doilea Război Mondial. Detașamentele de muncă evreiești au fost folosite pentru a construi garnituri suplimentare de linii ferate între localități îndepărtate precum: București-Craiova, București-Urziceni, Bumbești-Livezeni-Petroșani. Condițiile precare de viață și de muncă din aceste lagăre, asistența medicală insuficientă, igiena precară, lipsa hranei și a hainelor, mobilizarea inclusiv a celor bolnavi și a invalizilor, ad­minis­trația deficitară și coruptă, pedepsele corporale etc., au contribuit la conturarea taberelor de muncă.

Munca obligatorie din cadrul Holocaustului a constituit una dintre formele de ostracizare a evreimii din Vechiul Regat și Transilvania de sud. A însemnat scoaterea din munca activă și lucrativă a unui număr de 47.345 de evrei până în 1943, majoritatea lor fiind întreținători de familie. Retribuirea muncii era minimală sau nu era deloc; îmbrăcămintea, hrana, uneltele de muncă, asistența sanitară trebuiau asigurate de comunitatea evreiască. În 1943, 44.234 bărbați evrei au prestat muncă obligatorie și 21.078 au fost rechiziționați în industrie și comerț.

Inițial, toți cetățenii având vârsta peste 21 de ani, clasificați ca fiind inapți pentru serviciul militar, puteau fi chemați pentru efectuarea muncii în folos public în tabere de muncă speciale, pentru o perioadă care să nu depășească trei luni. La suprafață, cadrul legal nu era de natură discriminatorie; cei care erau recrutați pentru acest serviciu trebuia să primească aceeași plată, îmbrăcăminte și rații alimentare ca cei din forțele armate.

Persoanele considerate ca fiind de „neîncredere”, cum ar fii comuniștii sau evreii, au fost sistematic excluși din serviciul militar, fiind, treptat, eliminați din viața socio-economică a țării.

Obiectivele generale prevăzute în Decretul 5070/1939 din Ungaria, semnat de prim-ministrul Pál Teleki au fost următoarele: antrenarea sau recalificarea tinerilor recrutați pentru serviciul de muncă conform aptitudinilor lor; angajarea  celor din serviciu să satisfacă nevoile forțelor armate și folosirea lor pentru orice muncă în folosul comunității cu aprobarea Ministerului. Cei recrutați erau identificați ca „unități de lucru organizate militar”. Numărul, caracterul, organizarea internă și dotarea taberelor urma să fie determinate de Ministerul de Apărare. Acesta avea inclusiv jurisdicție asupra problemelor legate de comandă, disciplină, antrenare și alte detalii organizatorice. Exercita comanda supremă asupra taberelor de muncă prin Supraveghetorul național al sistemului public de serviciu de muncă (KMOF – A Közérdekű Munkaszolgálat Országos Felügyelője). Recruții primeau ca „armament standard” lopeți și târnăcoape în loc de mitraliere și trebuiau să se adreseze ofițerilor în mod tradițional prin titulatură.

Conform estimărilor Ministerului de Apărare, aproximativ 20.000 din cei 90.000 de recruți urmau să fie clasificați anual pentru serviciul de muncă. Dintre aceștia, doar la 6.000 se așteptau să fie apți pentru muncă industrială, restul fiind apți doar pentru „munca în masă” pe câmp și în păduri sau pentru construcția drumurilor.

În anul 1939, caracterul taberelor nu se baza exclusiv pe politica antisemită sau total discriminatorie. În această perioadă, recruții, atât din servicul militar, cât și din cel de muncă, primeau același salariu și aceeași disciplină. Aveau acces la asistență familială, iar cei cu dizabilități primeau ajutoare sociale. Până în Aprilie 1941, statutul evreilor din ambele tabere a rămas, în esență, același. Odată cu implicarea Ungariei în război împotriva Iugoslaviei, statutul evreilor s-a schimbat radical prin Decretul 2870/1941.

În taberele externe, programul de muncă putea însemna și 14–18 ore pe zi. În schimb, potrivit legii, cei din detașamentele de muncă obligatorie din interiorul țării nu lucrau în general decât 9 ore.

Implementarea generală a recrutării evreilor pentru muncă a avut loc în 23 August 1940, prin intermediul Ministerului de Apărare, când toți evreii, nu doar veteranii, au fost chemați la muncă. Cei mai tineri și apți au fost plasați în „Companii evreiești de muncă de teren”; cei apți doar pentru serviciul auxiliar, bătrânii și cei slabi au fost plasați în „Companii evreiești de muncă domestică”.

În acest moment, condițiile de muncă erau tolerabile. Însă, odată cu reanexarea Transilvaniei de Nord la Ungaria prin Dictatul de la Viena din 30 August 1940, situația s-a schimbat drastic. Cu toate că acest caracter discriminatoriu al sistemului de serviciu de muncă pentru evrei nu a fost oficializat și nu exista o bază legală până în Aprilie 1941, încă de la finele anilor ‘40 existau multe semne clare că lucrurile se îndreaptă în această direcție.

Mulți dintre evreii din detașamentele de muncă forțată au fost „ilegal” deprivați de uniforme, fiind forțați să-și facă datoria în propriile haine civile. Sub Ordonanța 27/300, evreii aflați în serviciul de muncă încă își puteau purta uniforma militară, însă fără insigne și decorații și aveau dreptul să primească bocanci militari.

După invazia germană a Uniunii Sovietice, în special după Decembrie 1941, au avut loc mai multe plângeri din partea oficialilor legate de faptul că evreii poartă uniforme militare. Ca urmare, a început programul de privare de uniforme, evreii fiind obligați să-și poarte hainele civile. Acestora li s-a spus că motivul pentru această privare sunt uniformele insuficiente.

În 17 Martie 1941, Ministerul de Apărare a ordonat ca „uniforma” evreilor din unitățile de teren să consiste în haine civile, o bandană galbenă legată de braț și o șapcă militară fără insigne. În teorie, evreilor care nu aveau haine civile bune trebuia să li se furnizeze uniforme capturate de la cehoslovaci și iugoslavi. Tot în teorie, în fază incipientă, evreii aveau dreptul să primească bocanci militari și ustensile de bază, dar bocancii au devenit rapid o excepție și nu o regulă. Multe persoane din detașamentele de muncă, în urma marșurilor lungi și a muncii depuse, au ajuns să aibă hainele deteriorate și distruse.

Din cauza mediului sălbatic impus de Frontul de Est, tratamentele aplicate celor din detașamentele de muncă au devenit și ele tot mai brutale, în pofida principiilor pragmatice. Unii comandanți ai unităților militare maghiare au încercat să menajeze caii de tracțiune extenuați pe drumurile pline de gropi, înhămând în locul lor lucrătorii din detașamentele de muncă. Porecla evreilor care de multe ori erau trimiși la moarte sigură fără instrucție și cunoștințe de specialitate, având misiunea de-a dezactiva minele neexplodate, a devenit populară și în rândul soldaților germani numindu-i „deminatori de tip 1942”.

În general, muncitorii evrei își procurau singuri hrana, primind de acasă pachete cu alimente. În taberele din afara Ungariei li se dădea mâncare, dar aceasta nu acoperea decât o parte minimă a nevoii lor de energie zilnică; în consecință, cei din detașamentele de muncă sufereau tot timpul de foame și sete acute. Toate acestea erau agravate de condițiile de igienă insuportabile în care trăiau, de locurile de cazare neîngrijite și lăsate în paragină.

Multor companii li s-a redus rația de mâncare, care nici inițial nu era suficientă, raportată la efortul fizic pe care trebuiau să-l depună. Astfel, ca să supraviețuiască, mulți evrei au recurs la acțiuni precum vânzarea hainelor la camarazi mai „norocoși”, care aveau niște bani, sau populației locale, ca să își poată cumpăra mâncare. Rațiile „furate” de ofițeri de la evreii muncitori adeseori au fost vândute evreilor mai înstăriți, pe baza unor cupoane sau declarații legate de valoarea bunurilor primite, acestea fiind răscumpărate de familiile acestor evrei aflați în serviciu.

Sănătate

Cămașa de noapte este un accesoriu foarte important pentru ținută. Din păcate, există multe persoane care încă mai cred că o cămașă de noapte este doar pentru domni. Dar poate că domnii nu au nevoie de cămăși de noapte la fel de mult ca cei care fac muncă fizică grea. Munca te face să transpiri, iar cămașa de zi absoarbe transpirația. Dacă doarme noaptea în aceeași cămașă pe care o poartă în timpul zilei, cămașa, îmbibată de sudoare, se lipește de corp, blocând porii, ca să nu mai vorbim de faptul că, dacă se întoarce într-o parte, cămașa lipită de corp se poate rupe. Încercați doar să vedeți cu cât rezistă mai mult două cămăși atunci când sunt folosite alternativ ziua și noaptea decât atunci când una este purtată zi și noapte, iar cealaltă este purtată până se rupe. Mulți oameni sunt adepții pijamalelor, însă o cămașă de noapte largă este mai bună pentru sănătate decât pijamalele care sunt strânse în jurul gâtului, brațelor, taliei și picioarelor și care sunt adesea strânse cu elastic. În orice caz, este important să vă asigurați că nici gâtul și nicio altă parte a cămășii de noapte sau a pijamalei nu sunt strânse, deoarece acest lucru poate fi periculos pentru buna funcționare a circulației.

Din nou, o întrebare delicată! Toată lumea are două perechi de pantofi? Pentru că ar fi de dorit, din punctul de vedere al sănătății, ca toată lumea să aibă cel puțin două perechi de pantofi, astfel încât, dacă o pereche se udă, să o poată înlocui cu o pereche uscată. Acest sfat se adresează celor care au două perechi de pantofi. Am auzit că, căpitanii au instituții de asistență socială. Nu ar fi posibil ca săracii care nu-și pot cumpăra singuri două perechi de pantofi să primească o a doua pereche de la instituțiile de asistență socială? Și, din moment ce bărbații nu se mai complac în mofturile modei, nu va fi de prisos să subliniem că nimeni nu ar trebui să poarte pantofi mai mici decât mărimea picioarelor sale. Important nu este ca încălțămintea să arate bine, ci să fie bună.

Rândurile de mai sus provin din Ziarul Taberei. Acest sarcasm subtil și subiectele bine alese de către deținuți în vederea redactării Ziarului Taberei a fost, cel mai probabil, o modalitate de-a lor de supraviețuire psihică. Sănătate, literatură, umor, toate prezentate cu o doză de cinism la adresa celor care i-au privat de libertate și de umanitate.

Aproximativ 35-40.000 de persoane au supraviețuit Holocaustului din Transilvania de Nord. Din acest total, circa 25-30.000 persoane fac parte din grupul evreilor deportați în taberele de concentrare. Cealaltă parte a supraviețuitorilor fuseseră eliberați din detașamentele de muncă forțată sau reușiseră să evite moartea în alt mod (au stat ascunși, au fugit în România, au fost salvați cu „trenul Kastner”, au primit acte false etc.). Numărul evreilor din Transilvania de Nord refugiați în România a fost de circa 4.000.

Arhiva Muzeon – documente, scrisori

Achim 2015 – Achim Viorel, Munca forțată în Transnistria. „Organizarea Muncii” evreilor și romilor, Decembrie 1942 – Martie 1944, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2015.

Braham 1977 – Braham Randolph L, The HungarianLabor Service System 1939-1945, Ed. Columbia University, New York, 1977.

Bunescu 1971 – Bunescu Traian, Lupta poporului român împotriva Dictatului Fascist de la Viena (august 1940), Ed. Politică, București, 1971.

Carmilly-Weinberger 1994 – Carmilly-Weinberger Moshe, Istoria evreilor din Transilvania (1623 – 1944), Ed. Enciclopedică, București, 1994.

Chioveanu 2012 – Chioveanu Mihai, Munca forțată în Holocaustul din România, în Sfera Politicii, XX, 2012, p. 82-92.

Csősz, Gidó 2013 –  Csősz László, Gidó Attila, Excluși și Exploatați. Munca obligatorie a evreilor din România și Ungaria în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Cluj-Napoca, 2013.

Gidó 2020 – Gidó Attila, 20.000 de nume. Evidența deportaților din Transilvania de Nord rămași în viață, Ed. Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Cluj-Napoca, 2020.

Tibori 2005 – Tibori Szabó Zoltán, Frontiera dintre viață și moarte. Refugiul și salvarea evreilor la granița româno-maghiară (1940-1944), Ed. Compania, București, 2005.

Tibori 2015 – Tibori Szabó Zoltán, Holocaust în Transilvania, în File din istoria evreimii clujene, III, Valentin Ghiță (ed.). Editura MEGA, Cluj-Napoca, 2015, pp. 129-161.

https://antisemitism.ro/istorie/evreii-din-romania

https://rm.coe.int/lagarele-de-concentrare-fise-de-informare-despre-istoria-romilor/16808b1abe

https://roholocaust.com/holocaustul-in-romania

https://www.g4media.ro/de-ce-provoaca-mentionarea-holocaustului-din-romania-atatea-reactii-de-iritare.html

https://www.yadvashem.org/yv/pdf-drupal/en/report/romanian/1.10_Northern_Transylvania_%20revazut%20gina.pdf